WHAT IF?
“Arriving home after sitting in traffic for two hours, I said to myself, “Oh, wait, I don’t live here anymore.” – onesentence
Cu numai 6 ore inainte de decolarea avionului o coafeza cu aspect de cocos de munte, se certa grozav cu expresia uimita a fetei mele, pentru indrazneala de ai fi cerut o lista de preturi ale serviciilor, in locul infromatiilor din gura sa.
La numai 6 ore dupa consumarea evenimentului noroios, priveam multumita pe hubloul din dreptul locului meu, la lumina care clipocea sub aripa avionului, luminand norii ce mi se buluceau sub talpi.
Cu fata intoarsa priveam spre linia sangerie a rasaritului de soare care se prelungea identic de o ora. In vreme ce-mi savuram prima cafea cu lapte a zilei, in mintea mea staruia un singur gand: ce frumoasa e viata … viata mea, in mod special!
Budapesta ma astepta cu bratele deschise, iar eu, pentru a treia oara, am pasit pe strazile sale incantata de primire.
La Palatul Culturii, cu capul sprijinit pe spatarul scaunului am picotit pe tot parcursul maratonului de concerte Dvorak, lasandu-mi imaginatia sa-si modifice forma dupa continutul si acordurile compozitorului al carui spirit inunda atmosfera locului.
Dupa o zi si jumatate de relaxare simfonica si shopping fericit, mi-am facut intarea dramatica in aeroport, dar zborul meu fusese intre timp anulat, ca si urmatorul …si urmatorul zbor spre casa tot anulat, lasandu-mi-l pe cel mai lenesh dintre zboruri, zborul de la ora 11.
Am sorbit timpul din 3 cescute de cafea cand in sfarsit a trebuit sa plec.
Pasarea astepta tacuta si nemiscata in aerul rece al noptii. Am intrat in burta ei obosita de numaratoarea iminentei.
Pe locul de langa locul meu, materializat parca din vise, el era deja acolo. Sangele imi zvacnea in tample agitate de asteptarea liniara marcata de cafele, iar trupul imi tremura nervos instigandu-ma. M-am asezat.
Am decolat, in timp ce degetele mele reci se incolaceau cu emotie in jurul degetelor lui calde. Necunoscutul zambea langa mine, iar cafeina amestecata cu sange imi ciocanea rapid in tot corpul.
Dupa o ora de plutire, lovind pamantul cu noi in burta ei, pasarea gonea inca pe pista de aterizare, lasand in urma noastra orice pericol real sau inchipuit.
Mintea imi spunea sa ma dezleg. In timp ce mainile mele incercau sa isi ia ramas bun de la mainile lui, multumindu-i, gura mea vorbea de siguranta, dar gura lui in dezacord cu gura mea, zambind a hotarat ca nu. Eu, supunandu-ma am vrut.
Asa am stat tacuti inca putin, cu mainile indragostite.
No Comments
Trackbacks/Pingbacks