FIINTA DE LA CAPATUL PAMANTULUI

“Odata, ai mei m-au cautat cu disperare pana la miezul noptii, nimeni nu banuia ca eram atat de aproape. S-a aflat despre fuga si, peste o saptamana, profesorul meu Riva Giovannini m-a dojenit in public, in clasa: ” Avem printre noi o paiata”, a spus, aratandu-ma cu bastonul. A fost cat pe ce sa lesin de placere” (Federico Fellini)

In vremurile albastre cand lumea inca nu era, traia fiinta care nu-i. Fara soarta, fara urme, fara zgomot si fara de speranta, fiinta repeta acelasi drum prin apa, aer, foc, lumina, pe langa turnul care nu era de fildes. Din turn un ochi ascuns isi furisa privirea curioasa catre pasii uniformi.

Cu mult-naintea altora si de demult, mergea fiinta care nu-i, inspre apus, pe langa soarele albastru, pe langa norii parfumati, prin lumea care se nashtea.

In lumea-care-inca-nu-era, pamantul i se arcuia sub talpi.

Cu pleoapele din flori si inima din fluturi, cu gura mestecand emotii tari, cu degetele negre de durere, cu pieptul sangerand, cu ganduri sprijinite-n turn, fiinta care nu-i, sapa deja sosirea fiintelor-care-vor-fi.

OneRepublic – All The Right Moves